Eco
Suntem fruntasi la reducerea culturilor de OMG
Suprafata cultivata cu porumb MON 810, singura planta modificata genetic autorizata in tara noastra, a inregistrat o scadere record in 2010, situandu-ne pe primul loc la acest capitol in UE
Sectorul agricol destinat culturilor cu organisme modificate genetic (OMG) a intrat in cursul anului trecut in declin in Romania. Cel putin asa rezulta din datele Centrului de Informare asupra OMG. Astfel, daca in 2009 suprafetele cultivate cu OMG s-au intins pe 3.243,52 hectare, anul trecut acestea s-au restrans la 822,6 hectare, mai exact cu aproape trei sferturi. Judetele in care, in 2010, a fost cultivat MON 810 sunt Arad, Cluj, Buzau, Braila si Calarasi.DICTAM TRENDUL IN UE
Potrivit aceleiasi organizatii, suprafetele cultivate cu OMG s-au micsorat semnificativ in tot spatiul comunitar. De altfel, cifrele oficiale ale Uniunii Europene arata ca, in 2010, culturile de porumb modificat genetic din tarile comunitare au scazut cu 13% in comparatie cu 2009. Cea mai accentuata scadere realizata anul trecut la nivel european in acest sens a avut loc in Romania, respectiv -75% in comparatie cu 2009, si in Republica Ceha, unde reducerea a fost mult mai modesta si anume de 28% fata de 2009.
ECOLOGISTII JUBILEAZA
Reprezentantii Greenpeace solicita Organizatiei Internationale de Promovare a Biotehnologiei Vegetale (ISAAA) sa confirme ca agricultorii europeni renunta la culturile modificate genetic, urmand opozitia publica din UE fata de OMG. Datele europene prezente arata ca plantele modificate genetic sunt un esec atat in camp, cat si pe piata.
Agricultorii si consumatorii nu inghit propaganda industriei. Plantele modificate genetic nu sunt mai productive si sunt mai putin rezistente la conditii climatice extreme decat culturile conventionale, a declarat, intr-un comunicat de presa, consilierul pe politici agricole al Greenpeace, Stefanie Hundsdorfer.
ISAAA a publicat de curand un raport in care mentioneaza ca 48% din culturile de organisme modificate genetic se afla in tarile in curs de dezvoltare si sustine ca suprafetele din aceste tari au crescut in 2010 cu 10%.
Alte articole
Top articole
- Cele mai fierbinti discutii
- Dieta perfecta
- Maraton kangoo jumps in Bucuresti
- horoscoooop
- Kangoo jumps Sector 2
- Valentine's kangoo party
-
Plafar on Facebook






