Jiu-Jitsu combinatia dintre gandire si rapiditate

Jiu-Jitsu este recunoscuta ca arta martiala japoneza, practicata de vechii samurai cu bratele goale. Stravechea forma de lupta poate fi devastatoare pentru adversar, forta bratelor si a mintii fiind cel mai bun atu in practicarea acestui sport. Jiu inseamna suplu, iar jitsu inseamna arta, maiestrie, adica arta supletii. Conteaza mai putin cat esti de masiv, importanta este tehnica pe care o adopti. Jiu-jitsu este, potrivit japonezilor, o michi (cale), de parcurs de la pamant pana la iluminare. Interpretata metaforic sau nu, arta supletii inseamna maiestrie, calm si violenta in acelasi timp. Este arta prin care te folosesti de forta adversarului pentru a-l invinge, combina perfect loviturile scurte, dar foarte calculate, de brate si picioare din judo cu lupta la sol specifica din jiu-jitsu brazilian.
NEPOTUL SUMOULUI
Se presupune ca stramosul acestui sport este sumoul, potrivit scrierilor budiste, unde erau notate ca arte si discipline si ba-jutsu sau arta calariei, ken-jutsu sau arta sabiei, naginata-jutsu sau lupta cu bastoane care aveau in capat legate lancii, bojutsu sau lupta cu bastonul, kyu-jutsu sau arta tragerii cu arcul, karate sau lupta cu mainile goale, ka-jutsu sau arta luptelor cu focul. Jiu-jitsu, desi era semnalat sub forma de jiujutsu in vechile scrieri, insumeaza acum o serie de discipline de lupta enumerate mai sus, care fac dintr-un practicant un maestru budoka, adica maestru al artelor martiale. In 1904, Maeda Mitsuzo sau Conde Koma, cum mai era el numit, parasea Japonia pentru a raspandi arta judoului in lume. El era unul dintre cei cinci experti ai Institutului Kodokan din Tokyo, un Mecca al artelor martiale japoneze, care a fost trimis de Jigoro Kano, fondatorul judoului, sa promoveze maiestria in lupta. Jiu-jitsu si judoul s-au confundat o lunga perioada de timp. De fapt, judo porneste de la principiile traditionalului jiu-jitsu.
CINCI MINUTE DE CONCENTRARE SI... ATAC!
Pentru ca tehnica jiu-jitsu pregatea razboinicii pentru orice situatie de atac, invatarea incepe de la tehnici simple de autoaparare, trecandu-se treptat catre tehnici spirituale si de kinetoterapie. Fiecare antrenament actual incepe cu cinci minute de concentrare, moment in care te detasezi de grijile cotidiene si iti directionezi toata energia catre antrenamentul care va urma. Se executa apoi perioada de incalzire, si incep sesiunile de antrenament, care se desfasoara pe teme: tehnici de lupta cu arme ca nunceag, sabie si baston, tehnici de autoaparare, proiectari si serii de exercitii fizice in care te folosesti de greutatea ta si a adversarului pentru a te descurca. Finalul antrenamentului
consta intr-o perioada de relaxare si meditatie, in care revezi toate tehnicile si miscarile executate pe parcursul antrenamentului.
Se folosesc la sala, denumita si dojo, comenzile vechi din limba japoneza, astfel ca hajime incepe sesiunea de antrenamente, iar mate inseamna opriti.
In varianta actuala, moderna, tehnicile jiu-jitsu se bazeaza pe dislocarea incheieturilor si membrelor adversarului prin blocaje sau prinderi.
ARMONIA CORPULUI CU MINTEA
Pentru a fi un bun luptator de jiu-jitsu, va trebui sa intelegi ca tehnica reprezinta primul pas in stapanirea acestei arte. Se presupune ca nu exista situatie de aparare care sa nu poata include lovituri si tehnici apartinand acestui sport. Totul se invata treptat, de la simplu la complex, pentru ca baza artei martiale poate fi usor de asimilat. Nu poti deveni un luptator adevarat daca nu simti loviturile, daca nu traiesti fiecare miscare, armonizand fizicul cu mentalul. Iar rezultatul invatarii pentru un luptator de jiu-jitsu nu este numai tehnica de lupta ci, paradoxal, si relaxarea si schimbarea viziunii asupra vietii. Poti deveni mai altruist, mai tolerant, un bun coechipier si, in final, un om mai bun.
OCHI, PICIOARE, CURAJ, FORTA
Pentru ca jiu-jitsu este o metoda de lupta japoneza prin care se urmareste imobilizarea adversarului printr-o agilitate deosebita a miscarilor, nu este de mirare ca a devenit un sport competitiv. Insa din luptele internationale au fost eliminate tehnicile si miscarile foarte dure, care ar fi putut omori adversarul. Principiile impuse de marii maestri ai jiu-jitsu au fost promovate si invatate cu sarg de catre toti discipolii. Ca luptator, nu trebuie sa te grabesti cand judeci, dar trebuie sa te grabesti cand actionezi, trebuie sa fii atent la toate detaliile, pentru ca ceea ce conteaza in lupta sunt in primul rand ochii, si abia apoi picioarele, curajul si forta. Ca sa poti iesi invingator trebuie sa-ti cunosti bine adversarul, sa te cunosti pe tine si sa realizezi ca adevaratii adversari care trebuie invinsi sunt in noi insine.
JIU-JITSU DE ROMANIA
In Romania, primul club de jiu-jitsu a fost infiintat in 1930 de Emilian Teaca, care in 1935 a publicat cartea Arta apararii nationale - jiujitsu. In perioada comunismului avantul pe care-l luase acest sport a fost rapid eradicat, ramanand insa pasionati si practicanti devotati. In 1957, la Centrul de Cultura Fizica si Sport, s-a organizat un spatiu de antrenament pentru elevi, iar in Bucuresti, pentru ca jiu-jitsu nu se preda legal, era practicat la Scoala Generala 25, unde si astazi se invata tehnici avansate de jiu-jitsu. Artele martiale au intrat insa in recuperari in 1990, cand s-a infiintat Liga Romana de Jiu-Jitsu, sub conducerea lui Alois Gurski, considerat promotorul acestui sport in Romania, dar si Federatia Romana de Arte Martia le, infiintata in acelasi an.
Gabi Serea