login inregistreaza-te newsletter Adrese magazine Plafar
Parerea-specialistului

Invinge verucile

Va salut! Am pe talpa piciorului, de vreo sase luni, niste excrescente ca niste umflaturi sub piele, au cam 4-5 mm si un punct alb in mijloc care este intrat in piele. Initial, aveam doar o zona mica pe care se vedeau, dar incet-incet s-au intins si pe calcai. In ultima vreme au devenit si usor dureroase. Am crezut ca sunt bataturi, de la niste pantofi incomozi pe care i-am purtat mai multa vreme, dar o prietena m-a vazut si mi-a zis ca ar putea fi veruci, care sunt cu totul altceva. As vrea sa va intreb daca imi puteti da detalii, pentru ca m-am cam speriat. Ce sunt verucile si ce pot sa fac sa-mi treaca? Va multumesc, ADINA IONESCU, Arad
DR. LARISA IONESCU CALINESTI
Cercetator gradul II, medic primar medicina interna, competenta apifitoterapie, Institutul National pentru Medicina Alternativa si Complementara
Verucile sunt formatiuni benigne ale pielii determinate de infectia activa cu unele tipuri de papiloma virusuri umane (HPV). Infectarea se produce prin solutii de continuitate ale pielii sau ale mucoaselor, fiind urmata de o lunga perioada de incubatie, dupa care se produce proliferarea celulelor epiteliale cu aparitia unor excrescente cu diverse aspecte si localizari: veruci vulgare (localizate mai ales in zonele de frictiune ale pielii, pe maini, degete, periunghial, picioare, coate, genunchi, fata), plantare (localizate in talpa), plane, filiforme (mai ales la nivelul fetei), polipi laringieni (ce determina raguseala), vegetatii veneriene (anumite tipuri de HPV cu transmitere sexuala). Frecvent intalnita in cadrul populatiei (7%-10% ), contagioasa, boala se transmite interuman sau prin contactul cu obiecte infectate.
Verucile se pot extinde la aceeasi persoana prin autoinoculare (grataj, intepaturi, ras etc.), mai ales in conditii de imunitate scazuta, iar inlaturarea lor prin metodele clasice (crioterapie, cheratolitice) este frecvent urmata de recidive.
CAUZE ASCUNSE
In abordare integrativa, vindecarea unei boli nu se poate produce decat odata cu tratarea terenului, precum si a cauzelor din plan energetic si spiritual. In acest sens, verucile sunt rezultanta materializarii sentimentului de autodepreciere, a tendintei de a se considera dizgratios, urat, neplacut celorlalti. De multe ori, aparitia verucilor la nivelul degetelor este urmarea unor experiente dureroase de refuz a unei maini pe care subiectul in cauza o intinde cu dragoste catre ceilalti. La fel, aparitia negilor plantari poate fi corelata cu oprirea sau deturnarea din drumul ascendent, eventual spre evolutie spirituala, ca urmare a propriei deprecieri sau a sentimentului de a nu fi la inaltimea ceruta. Importanta aspectelor psihoemotionale in aparitia si tratamentul negilor a fost relevata si de medicina vestica: inca din anii '50, hipnoza si psihoterapia au fost utilizate cu succes pentru prevenirea recidivelor bolii. In abordare ayurvedica, verucoza este o afectiune determinata de un dezechilibru al celor trei dosha, mai frecvent un exces de kappa (apa si pamant), expresie a neoformatiunilor benigne sub actiunea unei entitati de natura vata (aer), papiloma virusul.
Alaturi de celelalte masuri, se recomanda o alimentatie alcalinizanta bogata in legume si fructe, fara exces de dulciuri si toxice (cafea, alcool, carne, alimente procesate din comert).
MASURI DE LUAT
Este evidenta importanta tratamentului general care sa realizeze atat o restabilire a imunitatii generale, cat si o imunizare in plan psihologic, in sensul modificarii reactiei subiectului la ceea ce nu poate schimba, fara a-si produce acumulari negative in plan psihoemotional. Suplimentarea cu vitamina C (minimum 4 g pe zi cu efect antiviral), vitamina E (100 UI pe zi oral si o gelula desfacuta si aplicata zilnic pe neg), vitamina A (100.000 UI pe zi timp de o saptamana, apoi 50.000 UI pe zi inca o saptamana, ulterior 25.000 UI pe zi cu pauze de cate 15 zile) reprezinta cateva parghii pentru un sistem slabit energetic, la care se pot adauga substante cu rol in mentinerea integritatii pielii: zinc (50 mg pe zi), aminoacizi sulfurati in dieta (sparanghel, ceapa, usturoi, citrice), L-cisteina (500-1000 mg pe zi), metilsulfonilmetan.
FITOTERAPEUTICE
Plantele actioneaza nu numai farmacologic, ci si prin efectul lor subtil asupra invelisului energetic al corpului (aura) si asupra psihicului uman. Se recomanda amestecuri de plante calmante depurative (care din punct de vedere ayurvedic sa inlature excesul de fluide): radacina de brusture, papadie, coada-calului, treifrati-patati, la care se adauga plante cu actiune antivirala, antitumorala si tropism cutanat: napraznic, galbenele, trifoi-rosu.
TRATAMENTELE LOCALE:

Se aplica unele produse vegetale cu proprietati cheratolitice, antiproliferative si antioxidante, medicina traditionala fiind bogata in astfel de retete, toate avand dezavantajul aplicarii de mai multe ori pe zi timp indelungat, cel putin doua - trei saptamani. Fiind vorba de substante iritante, este necesara aplicarea strict pe suprafata verucii, fara a atinge pielea sanatoasa. Se recomanda una dintre urmatoarele retete: suc proaspat de rostopasca (Chelidonium majus), suc de laptele-cainelui (Euphorbia cyparissias, planta
toxica interzisa in administrare interna), suc de smochina verde, se aplica 2-3 picaturi de cateva ori pe zi, timp de 2-3 saptamani; gel de aloe vera aplicat de trei ori pe zi; coaja de banana aplicata cu partea alba pe neg sub un plasture, se schimba la 24 de ore; ulei de ricin aplicat in fiecare seara, timp de cateva luni, ca atare sau sub forma de pasta obtinuta prin amestecarea lui cu bicarbonat de sodiu, aplicata seara tot sub un plasture; un catel de usturoi triturat aplicat pe veruca si acoperit cu un plasture, inlocuirea facandu-se la 24 de ore, sau frecarea de mai multe ori pe zi a verucii cu usturoi pisat (dezavantajul mirosului); ulei volatil de tuia, arbore de ceai, verbena citronata sau wintergreen aplicat cu un tampon de vata, de doua ori pe zi, pe veruci; nu in ultimul rand, aplicarea unei benzi adezive pe veruca, timp de cateva luni (cu schimbarea periodica), s-a dovedit a fi la fel de eficienta ca crioterapia in tratamentul verucilor plantare.
Produse recomandate UN AJUTOR NEPRETUIT
Pentru ca vrei sa iesi victorioasa rapid din lupta cu verucile, ia-ti un aliat de exceptie: tinctura de rostopasca de la Plantextract. Este eficienta impotriva infectiilor de piele, de orice natura ar fi : bacteriene, virale, micotice. In plus, imbunatateste functia hepatica, are actiune hepatoprotectoare, scade nivelul colesterolului si al trigliceridelor din sange.

TINCTURA DE ROSTOPASCA (50 ML.) - PLANTEXTRAKT
Parerea cititorilor despre acest articol
Adauga un comentariu
 
  • Plafar on Facebook