login inregistreaza-te newsletter Adrese magazine Plafar
Travel

Belize civilizatia eco

Natura superba, viata salbatica si confortul luxos al junglei. Servicii excelente, mancare la fel, totul asortat cu grija pentru ecologie. Pentru ca Belize este una dintre cele mai importante destinatii eco ale lumii
O tara acoperita in proportie de 70% cu paduri. Plaje, bariere de recif, biodiversitate, o atmosfera linistita si multa relaxare intr-un concediu dedicat iubitorilor de natura. Pentru ca Belize este una dintre primele destinatii ecoturistice din lume, care isi dedica cel mai mare procentaj din suprafata sa resurselor naturale. Natura, apa si energia sunt atat de bine conservate in miezul Americii Centrale, incat, in 2001, peste 40% din Belize au fost declarate zone protejate. Daca vrei o experienta verde, te invitam in paradisul unde speciile salbatice, plajele si reciful Mesoamerican au intrat in cultura belizienilor. O tara mica, insa extrem de educata ecologic. Se utilizeaza aici energie hidroelectrica, legumele si fructele sunt crescute in gradini organice, apa reziduala este tratata si refolosita, iar orice bucatica de hartie sau produs cumparat este, intr-un fel sau altul, reciclat.
Merita sa stabilesti ca destinatie de vacanta Belize. Ruinele Mayan, scufundarile printre recifi, jungla, reptilele si pasarile, maimutele nu sunt atractive numai pentru turisti, ci si pentru oamenii de stiinta din intreaga lume. Daca esti un iubitor al naturii, nu se poate sa nu fii in permanenta fascinat intr-o asemenea tara!
TOTUL ESTE PROTEJAT
Belize te va incanta cu speciile rare de copaci si cu abundenta padurilor tropicale, care se regasesc si in America de Nord si in Europa. Padurile de aici sunt foarte usor de tinut minte, pentru ca trunchiurile copacilor sunt drepte si nu se ramifi ca decat foarte sus. In mijlocul lor poti lua parte la un spectacol extraordinar, oferit de broaste si salamandre, maimute, babuini, armadillo, iar totul este fascinant. Daca ajungi in orasul Orange Walk, vei fi la o ora distanta de Rio Bravo Conservation Area, o rezervatie relativ noua, unde pa sarile migratoare din Belize sunt protejate, unde este interzisa vanatoarea, iar exploatarile forestiere sunt atent controlate. Te poti caza la La Milpa Field Research Station, unde poti intra intr-un program ecoturistic care include excursii, plimbari prin jungla si o vizita a ruinelor Mayan. Daca ai noroc, poti vedea crocodilul Morelet, care face parte din speciile protejate, dar poti face si o trecere rapida printre cele 350 de specii de pasari, 70 specii de animale sau 250 de specii de copaci. Daca vrei sa aprofundezi informatiile despre ruinele Mayan, afla ca in nord-vestul tarii exista rezervatia arheologica Lamanai. Aici gasesti peste 700 de structuri, temple excavate, dar si... maimute care misuna imprejurul zonei.
FELINE MINCINOASE
Daca ajungi in Dangriga, in sud-estul tarii, merita sa mai mergi o ora pana la Sanctuarul Jaguar din Muntii Cockscomb (Creasta de cocos). Sunt sanse destul de mici sa vezi jaguari, pentru ca ei ies la lumina doar noaptea. Insa vizita pana acolo face toti banii. Te poti caza intr-unul din hotelurile din Dangriga sau Placencia, de unde poti admira, la apus si la rasarit, peisaje pe care ti le vei aminti tot restul vietii. In plus, ai sanse mari sa vezi oceloti (o specie de feline), pisici margay (feline care isi pacalesc prada prefacandu-se moarte sau imitand sunetele scoase de animalul vanat), jaguarundi (o specie de feline mici), pume, tapiri baird si foarte multe specii de reptile.
BABUINI SI VANTUREI
La mai putin de o ora de mers din orasul Belize, exista o incan tatoare lume a babuinilor. Sanctuarul se intinde pe 20 de mile de-a lungul raului Belize si poate fi considerat un parteneriat intre ecoturism si conservarea comunitatii de babuini - Yucatan Black Howler Monkeys - care se gasesc numai in Belize, la nordul Guatemalei si in Mexic. Acum traiesc aici peste 2.000 de maimute, iar pentru mentinerea habitatului lor natural lucreaza peste 100 de fermieri.
Iti recomandam sa mergi si la Monumentul Natural Half Moon Caye, cel mai vechi monument care protejeaza viata salbatica beliziana si care dateaza din 1928, cand a fost inaugurat de britanici. Tot aici poti vedea vanturelul Boobie, principala pasare protejata, care are o colonie de cuiburi in partea vestica a rezervatiei. Exista si o platforma speciala, amenajata pentru turisti, de unde se poate vedea zona de cuibarit, iar pe traseu poti admira iguanele verzi, Iguana-cu-coada-tepoasa, anolele (soparle arboricole) si cei 10.000 de acri de zona protejata, toata de un verde fascinant, bineinteles. Pe langa peisajele exotice, poti admira si o fauna bogata - animale surprinzatoare, pe care le-ai mai vazut doar la televizor.

Gabi Serea
ZONE TURISTICO-SALBATICE

Vrei sa stai departe de orice urma de civilizatie? Viata in jungla o poti experimenta in Cotton Tree Lodge, de-a lungul raului Mojo, la jumatate de ora de Punta Gorda. Este un loc special amenajat pentru turisti, cu 11 cabine conectate prin culoare de lemn. Dimineata poti bea linistita un ceai,
privind natura, ascultand si admirand maimutele plangacioase. Mergi si la Black Rock Lodge, aflat in padurea de langa San Ignacio, unde poti inota, vizita pesteri sau face catarari. Tot aici poti ajunge sa explorezi pestera Che Chem Ha, unde poti face un tur cu William Morales, cel care a descoperit si intretinut pestera inca din 1999. Trebuie sa mai stii ca ecologia e la putere si aici - Black Rock lodge produce electricitate solara din 1989. Si daca ajungi in acest loc, nu refuza specialitatile casei: combinatii de fructe si legume, toate crescute organic.
Parerea cititorilor despre acest articol
Adauga un comentariu
 
  • Plafar on Facebook