1645_beculete

Becurile economice nu sunt ecologice

Sunt fabricate cu mercur – un element neurotoxic. In functie de tipul lampii, acestea contin, in medie, 3-4 miligrame de mercur, suficient cat sa degaje o cantitate de vapori toxici de 20 de ori peste limita admisa, in cazul in care se sparg. Avertismentul vine din partea cercetatorilor germani de la Institutul Fraunhofer Wilhelm Klauditz, dar si a celor francezi din cadrul Comisiei de Securitate a Consumatorilor.
CE SE POATE INTAMPLA
Specialistii atrag atentia ca pericolul pe care il implica utilizarea acestor becuri nu este deloc de neglijat. Riscurile provin, in primul rand, de la dispersarea moleculelor de mercur in ambient, in cazul spargerii acestor lampi, iar in al doilea rand, de la expunerea la razele electromagnetice in cazul aflarii in proximitatea acestor lampi un timp indelungat, precizeaza Luc Machard, presedintele CSC din Franta. De altfel, unii cercetatori au inaintat deja ipoteza ca folosirea pana noaptea tarziu a becurilor fluorescente ar putea fi cauza cresterii riscului apartiei unor forme de cancer, printre care si cel mamar. Ceea ce este foarte probabil, avand in vedere ca mercurul patrunde in sistemele enzimatice, afectand in felul acesta procesele celulare.
Mercurul din becurile ecologice este deosebit de periculos pentru sanatate: poate afecta ireversibil functia neurologica si sistemul nervos.
SFATURI SI PRECAUTII
Pentru reducerea riscurilor la adresa sanatatii, reprezentantii Comisiei de Securitate a Consumatorilor din Franta recomanda aerisirea indelungata a incaperii si parasirea ei imediat in cazul spargerii unui bec economic. De asemenea, ei spun ca cioburile trebuie adunate cu grija, folosind manusi si sugativa, iar apoi trebuie puse in saci de plastic. In niciun caz nu trebuie folosit aspiratorul, pentru ca acesta pulverizeaza in aer particulele de mercur, inrautatind situatia. Din aceleasi motive trebuie oprit de indata aerul conditionat precum si sursele de caldura, care favorizeaza imprastierea vaporilor. Comisia mai atentioneaza ca, in caz de utilizare prelungita, consumatorul sa stea la o distanta de minimum 30 de centimetri de bec. In final, CSC solicita utilizatorilor prudenta in folosirea noilor becuri si recomanda cumpararea becurilor pe ale caror etichete sunt afisate cantitatile cele mai mici de mercur. Problema este ca producatorii se feresc sa ofere informatii in acest sens.
RECICLAREA E IMPERIOASA
Aceste becuri nu trebuie sa ajunga in niciun caz in cosul de gunoi. Cele cateva miligrame de mercur din fiecare bec economic aruncat se raspandesc in natura, mai intai in aer, apoi in sol, si ajung in cele din urma in panza freatica, de unde continua, pe principiul dominoului, lantul contaminarii. In prezent, doar 30% din lampile cu consum redus sunt reciclate. Restul de 70% sunt aruncate la comun cu alte deseuri din gospodarie.
DE 20 DE ORI MAI MULT MERCUR DECAT CANTITATEA CONSIDERATA SIGURA CONTINE FIECARE BEC ECOLOGIC!
PUTINA PACALEALA
Cifrele ametitoare legate de durata de viata a becului (intre 6.000- 10.000 ore), precum si cele pri vind puterea de consum (20 wati) si lumina produsa (1.200 lumeni) nu sunt tocmai reale. O dovada in acest sens o ofera un experiment al unui grup de cercetatori din Bulgaria.
Reprezentantii Comisiei de Control Tehnic din tara vecina au analizat 258 de becuri din cele 64 de marci prezente pe piata lor, iar rezultatele au fost cel putin socante: abia la 26 dintre cele 258 de becuri analizate consumul real a coincis cu cel inscris pe ambalaj; in restul cazurilor, becurile au consumat mult mai mult decat sustin producatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *