bunatatea

Bunatatea – o cale spre fericire

O noua preocupare a psihologilor si a oamenilor de stiinta este de a dovedi in ce fel faptele bune pe care le facem au impact asupra starii noastre de bine.
in ziua de azi, actele de bunatate sunt privite adesea ca semne de slabiciune.
Eroul contemporan este independent,deci puternic, bunatatea nefiind o caracteristica esentiala pentru care este admirat. Oamenii care manifesta
compasiune si grija fata de ceilalti sunt priviti ca fi ind mai slabi, mai putin inteligenti, iar uneori actele lor de bunatate ridica suspiciuni, fiind interpretate fie ca o nevoie reprimata de a obtine recunoastere, fie ca semn al unei firi excesiv de obediente.
Dar este bunatatea o tendinta naturala de a darui sau, intr-adevar, acesti oameni au o nevoie reprimata de a li se recunoaste valoarea, sau o tendinta excesiva de supunere?
La astfel de intrebari incearca sa raspunda diversi specialisti. Una dintre abordari isi are originea intr-o idee freudiana, care poate fi rezumata astfel:
atunci cand suntem copii, idealizam concordanta cu lumea din jur. Cortexul frontal nu este sufi cient de dezvoltat pentru a conceptualiza diferenta dintre
„eu” si restul lumii (ceea ce auzim, plafar 47 vedem si simtim). Percepem totul, pur si simplu, ca fi ind un singur lucru: existenta fara descriere. Aceasta este o viziune initiala a fericirii.
Pe masura ce crestem, incepem sa separam un lucru de altul, sa le etichetam si sa ne identifi cam cu propriul „eu”, in contrast cu restul oamenilor si evenimentele exterioare.
Astfel, apar si se dezvolta interesul propriu, agresiunea si defensiva. Pe masura ce invatam mai multe despre diferenta dintre noi si lume, vrem sa ne protejam, sa luptam pentru existenta noastra si
pentru recunoastere. in viziunea lui Freud, maturitatea este guvernata de aceasta etapa, insa alti autori, desi in acord cu teoria sa despre lacomie, adauga
o noua etapa in dezvoltarea individului.
Dupa aparitia individuatiei – procesul de identificare a obiectelor din jur si distingerea lor unele de altele -, vedem ca ceea ce numesc oamenii „sens” vine din
colaborarea cu ceilalti. Cu alte cuvinte, fara limbaj si munca alaturi de ceilalti, nu avem un sens. Pentru a obtine aceasta colaborare trebuie sa ascultam, sa avem
rabdare si, adesea, sa fi m buni. Colaborarea presupune sa oferi, fara garantia unei recompense.
Cautand mai departe argumente privind caracterul intrinsec al sentimentelor de compasiune, gasim, in studiile darwiniste despre evolutia omului, informatii
stiinta fericirii – O noua „stiinta a fericirii”
arata ca emotii cum ar fi compasiunea, generozitatea, recunostinta si stima pot fi cultivate, scotand la iveala binele din noi si din ceilalti. Iata cateva exemple
empirice:
– Meditarea la o abordare plina de compasiune fata de ceilalti activeaza emisfera stanga a creierului, regiune asociata cu fericirea, si astfel functiile imunitare sunt
stimulate.
– Oferirea resurselor noastre celorlalti, spre deosebire de satisfacerea propriilor dorinte materialiste, aduce o stare de bine de durata.
– O conversatie despre motivele pentru care sa fii recunoscator provoaca bunastare sociala si cresterea nivelului de fericire.

Alte studii neurologice recente asupra nervului vag (nerv cranian care regleaza bataile inimii, controleaza miscarile musculare, mentine respiratia
si transmite o serie de substante chimice in corp) au aratat ca este posibil ca acesta sa fi e suportul fiziologic pentru sentimente ca grija si altruismul.
Astfel, s-a descoperit ca activarea nervului vag este asociata cu sentimente de compasiune si cu intuitia etica a faptului ca indivizi din grupuri sociale
diferite (chiar adversare), au in comun apartenenta la umanitate. Oamenii cu activare ridicata a nervului vag in stare de repaus sunt mai predispusi la emotii
care promoveaza altruismul, compasiunea, recunostinta, dragostea, fericirea.
Aceasta arie de studii este de fapt inceputul unui nou argument fascinant despre altruism – acela ca o ramura
a sistemului nostru nervos a evoluat pentru a sustine un astfel de comportament. Literatura, religia si basmele transmit
mesajul ca bunatatea ne va schimba vietile in bine, la fel cum se transforma Scrooge in „Povestea de Craciun” a lui
Charles Dickens. Dar este acest mesaj o platitudine siropoasa sau altruismul chiar creeaza satisfactie de durata?
Campania ta pentru bunatate:
– Viziteaza-ti membrii mai in varsta ai familiei, fara o ocazie anume
– Curata zapada si de pe masina vecinului, dupa o ninsoare puternica
– Lasa un bacsis mai mare decat ar fi necesar
– Ofera cuiva darul timpului liber: fa pentru cineva o activitate consumatoare de timp
– Fii babysitter pentru copilul unor prieteni, intr-o seara de sambata
– Ajuta un prieten cand este bolnav, aducandu-i supa de pui, sau facand diverse activitati pentru
el (plimbatul cainelui, de exemplu)

Anul trecut, cercetatorii de la Universitatea Stanford au realizat un experiment prin care au cautat sa afle daca exista o legatura intre bunatate si implinire. Studentii participanti au fost rugati sa faca in fi ecare saptamana
cinci fapte bune („random acts of kindness”) la alegere – orice, de la a cumpara un sandwich pentru o persoana fara adapost, pana la a da meditatii unei rude mai tinere. Durata studiului a fost de sase saptamani.
Rezultatele au aratat ca „efectul Scrooge” nu este un mit: studentii au raportat niveluri mai inalte de fericire decat grupul de control, format din studenti care au
realizat toate cele cinci fapte bune intr-o singura zi. Acesta a fost primul studiu care a stabilit ca faptele bune sunt o cauza directa pentru cresterea starii de bine.
De ce este generozitatea un stimulent atat de puternic pentru starea noastra? Se pare ca principalul motiv este acela ca ea ofera oamenilor sentimentul ca fac ceva
care conteaza. Exista si alte consecinte pozitive ale faptului ca esti bun: ceilalti oameni te apreciaza, primesti recunostinta si poate chiar reciprocitate.
Alte experimente psihosociale similare au concluzionat ca gradul de satisfactie si fericire este mai inalt la cei care aleg persoane cunoscute, apropiate, ca tinta
pentru actele lor de bunatate. in felul acesta, spre deosebire de ajutorarea unui strain, cel care face binele poate urmari consecintele faptei sale, primeste apreciere
si recunoastere, si este mai probabil sa aiba parte de un gest similar.
De asemenea, experimentele au aratat ca faptele care aduc cele mai mari satisfactii sunt cele care intaresc relatiile sociale deja existente; nu altruismul in sine este principala sursa de satisfactie, ci construi rea de relatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *