shutterstock_139887829

MANIPULAREA IN RELATII

Cu toții suntem vulnerabili la a fi manipulați în relații, fie că este vorba de parteneri romantici, prieteni, părinți, copii, angajatori, colegi sau vecini. Atunci când permitem altor persoane să ne manipuleze, complotăm cu dorința lor de a ne controla sentimentele, motivațiile și chiar gândurile, prin metode înșelătoare, exploatante și nedrepte.

O relaţie manipulativă este unilaterală şi dezechilibrată, avansând scopurile manipulatorului pe seama persoanei manipulate. Aceste relaţii devin problematice pe parcursul timpului. Dacă se doreşte schimbarea dinamicii unei astfel de relaţii, mai întâi trebuie recunoscute trăsăturile manipulării, şi apoi în ce fel persoana manipulată contribuie la această situaţie.

Manipularea nu este acelaşi lucru cu influenţarea sau persuasiunea. Cu toţii ne folosim influenţa asupra altor persoane pentru a ne atinge scopurile, şi acesta este unul dintre atributele unei funcţionări sociale sănătoase. Influenţa recunoaşte drepturile şi limitele altor oameni, şi se bazează pe comunicarea directă şi onestă. Influenţa este o manieră de a funcţiona eficient în lume. Manipularea, pe de altă parte, depinde de agende ascunse şi de încercarea de a constrânge o persoană să cedeze. Deşi poate părea că manipulatorul este puternic şi deţine controlul, în spatele acestei faţade se află adesea nesiguranţa. Tendinţa de a-i exploata pe ceilalţi şi de a le desconsidera drepturile este un semn de funcţionare nesănătoasă a personalităţii. De fapt, oamenii care îi manipulează pe alţii au dificultăţi în a menţine relaţii interpersonale satisfăcătoare.

Într-o viziune comportamentalistă, Harriet Braiker a identificat următoarele metode de bază pe care le folosesc manipulatorii în controlarea victimelor:

Întărirea pozitivă – include laude, şarm superficial, simpatie superficială, scuze excesive; bani, aprobare, cadouri; atenţie, expresii faciale ca râsul forţat sau zâmbetul; recunoaşterea publică.

Întărirea negativă – presupune înlăturarea unei situaţii neplăcute, ca recompensa (de exemplu: „Nu trebuie să mergi azi la lucru, dacă mă ajuţi să fac asta“).

Întărirea intermitentă sau parţială – poate crea un climat de teamă şi îndoială. Această metodă le poate încuraja pe victime să persiste – de exemplu, în cazul celor mai multe forme de jocuri de noroc, persoana câştigă din când în când, însă pierde totuşi bani, în ansamblu;

Pedeapsa – cicăleala, ţipătul, tratamentul tăcerii, intimidarea, ameninţările, înjurăturile, şantajul emoţional, capcana vinovăţiei, îmbufnarea, plânsul, şi asumarea rolului de victimă.

Într-un alt studiu despre recunoaşterea manipulatorilor, George Simon identifică următoarele tehnici de manipulare în relaţii:

Minciuna – este greu de descoperit iniţial, însă o cale de a minimiza şansele de a fi minţit este de a înţelege că anumite tipuri de personalitate (în special cele psihopate), sunt experte în arta minciunii şi a înşelăciunii, practicându-le frecvent, în moduri adesea subtile.

Minciuna prin omisiune – o formă foarte subtilă de minciună prin ascunderea unui adevăr semnificativ. Această tehnică este folosită şi în propagandă.

Negarea – manipulatorul refuză să accepte că a făcut ceva greşit.

Raţionalizarea – manipulatorul îşi găseşte scuze pentru comportamentul neadecvat, folosind argumente raţionale pentru a-şi justifica atitudinea.

Minimizarea – este un tip de negare asociată cu raţionalizarea. Manipulatorul afirmă că nu face atât de mult rău prin comportamentul său, precum i se sugerează, pretinzând, de exemplu, că o anumită insultă sau ironie au fost făcute în glumă.

Atenţia sau neatenţia selective – manipulatorul refuză să acorde atenţie oricărui lucru care l-ar putea distrage de la agenda sa.

Diversiunea – manipulatorul nu oferă un răspuns direct la o întrebare directă, fiind în schimb evaziv şi încercând să schimbe subiectul conversaţiei.

Evaziunea – este similară diversiunii, oferind răspunsuri vagi, irelevante, incoerente.

Intimidarea ascunsă – manipulatorul îşi împinge victima în defensivă folosindu-se de ameninţări mascate (subtile, indirecte, implicite).

Declanşarea vinei – este o formă specială de tactică a intimidării. Manipulatorul sugerează victimei că acesteia nu îi pasă destul sau este prea egoistă. Ca rezultat, de obicei victima se simte prost, aflându-se într-o poziţie supusă, plină de îndoială de sine şi anxietate.

Ruşinea – manipulatorul foloseşte sarcasmul şi denigrarea pentru a creşte frica şi îndoiala de sine a victimei. Manipulatorii se folosesc de această tactică pentru a-i face pe alţii să se simtă nevrednici, şi astfel să le cedeze. Tacticile care implică ruşinea pot fi foarte subtile, cum ar fi o privire feroce, un ton neplăcut al vocii, comentarii retorice, sarcasm subtil. Manipulatorii îi fac pe ceilalţi să se simtă ruşinaţi pentru simplul fapt că au îndrăznit să-i provoace. Este o metodă eficientă de a induce un sentiment de inadecvare în victimă.

Jocul de-a victima – manipulatorul se autoportretizează în victimă a circumstanţelor sau a comportamentului cuiva pentru a trezi milă, simpatie sau compasiune, şi astfel să obţină ceva din partea altei persoane. Persoanele grijulii şi conştiincioase nu pot sta deoparte când cineva suferă, iar manipulatorului îi vine uşor să joace cartea simpatiei pentru a obţine cooperare.

Defăimarea victimei – mai mult decât oricare alta, această tactică este o metodă puternică de a pune victima într-o poziţie defensivă şi, în acelaşi timp, de a masca intenţia agresivă a manipulatorului.

Seducţia – manipulatorul se foloseşte de laude, complimente şi susţinere pentru alţii, ţintind spre slăbirea defenselor acestora şi spre a le obţine încrederea şi loialitatea.

Proiectarea vinei (aruncarea vinei asupra celorlalţi) – manipulatorii găsesc ţapi ispăşitori în moduri adesea subtile, greu de detectat.

Simularea inocenţei – manipulatorul încearcă să sugereze că orice rău făcut este neintenţionat sau că nu a făcut ceva de care este acuzat. Pot aborda expresii de surpriză sau indignare. Această tactică o face pe victimă să-şi pună la îndoială propria judecată sau chiar sănătatea mentală.

Simularea confuziei – manipulatorul încearcă să joace rolul naivului, pretinzând că nu ştie despre ce vorbeşte celălalt, sau că este confuz cu privire la un aspect important adus în discuţie.

Mimarea furiei – manipulatorii se folosesc de furie pentru a crea suficientă intensitate emoţională şi mânie pentru a-şi şoca victima şi a o face să se supună. Furia nu este reală, ci este doar o punere în scenă pentru a obţine ceea ce manipulatorul îşi doreşte.

Irina Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *