Mens-sana
Hipersensibilitatea
Sentimentele si emotiile iti contureaza personalitatea, te definesc si te deosebesc. Daca n-ai vibra la ceea ce se petrece in jurul tau, ai fi rupta de realitate. Dar si sensibilitatea iesita din comun iti fura contactul cu existenta obiectiva
Relatia cu lumea din jur incepe cu senzatiile furnizate de cele cinci simturi. Perceptiile sunt influentate de particularitatile organelor de simt. Perceptiile care se formeaza pornind de la senzatii poarta intotdeauna o amprenta foarte personala. De pilda, un sunet iti poate incanta auzul sau iti poate provoca dureri ale urechii interne. Sau ai putea percepe lumina de o anumita intensitatate la fel de bine ca fiind relaxanta sau obositoare. Se pare ca sensibilitatea feminina este calitativ superioara celei masculine din multe puncte de vedere. Spune drept, de cate ori ai plans pe ascuns, ranita mai mult sau mai putin de vorba sau gestul cuiva? Oare chiar meritai o durere de cap din cauza asta?SENSIBILITATEA EXAGERATA
Emotivitatea este acel proces prin care starile sufletesti se proiecteaza asupra realitatii. Atunci cand vezi doar jumatatea goala a paharului si minimalizezi toate aspectele pozitive, practic, deformezi realitatea printr-o emotivitate exagerata in sens negativ. O asemenea perspectiva sumbra amplifica raul provocat de experientele neplacute si te poate antrena in suferinte profunde si de durata. Daca ti se reproseaza deseori ca "faci din tantar armasar" si tu totusi suferi cu adevarat, inseamna ca esti hipersensibila. Nu e usor pentru cei din jur sa menajeze o persoana care este foarte usor de ranit si ia orice remarca in nume personal, ca pe un repros. Situatiile de viata sunt interpretate intotdeauna in mod subiectiv. De exemplu, un ton imperativ te poate mobiliza sau te poate paraliza, si un obstacol poate fi considerat o provocare sau poate fi resimtit ca o frustrare. Cand intensitatea emotiilor tale pare nejustificata, ti se spune: "Exagerezi!" sau "Esti prea sensibila!”. Daca auzi deseori aceste lucruri de la persoane apropiate, este cazul sa accepti ca e posibil sa ai o problema. Poate nu ai suficient de multa incredere in tine sau ai asteptari nerealiste, si suferinta ta se alimenteaza mai mult cu iluzii.
SFAT. Cu toate ca pare cel mai simplu, emotiile nu trebuie blocate, reprimate. Orice traire este a ta, nu poate fi buna sau rea, asa ca trebuie sa o accepti. Solutia este sa o gestionezi corespunzator. Se vorbeste mult, in ultima vreme, de inteligenta emotionala. Emotiile trebuie intelese si gestionate. Manifestarea emotiilor trebuie sa fie adecvata. Furia nu este o scuza pentru a comite o crima sau a sari la bataie, dar este acceptabil sa o exprimi deschis: "Ma simt foarte furioasa atunci cand..."/ "M-as simti mult mai bine daca..." Mai departe, gaseste semnificatiile pe care le au pentru tine acele lucruri care-ti declanseaza emotiile cele mai intense. Discutand despre ele, cei din jur te vor intelege mai bine si iti vor impartasi din natura adevaratelor lor intentii. Comunicand deschis, vei reusi sa cunosti perspectiva celorlalti asupra lucrurilor, dar si sa te faci mai bine inteleasa. O sensibilitate exagerata se poate manifesta in diferite grade de vizibilitate. Insa numai atunci cand emotivitatea exagerata produce rezultate foarte vizibile, se poate vorbi de "hipersensibilitate". Acele experiente care declanseaza trairi emotionale foarte intense ne dau indicii despre existenta unor conflicte psihice profunde.
MANIA PERSECUTIEI
Este cea mai vizibila forma de exprimare a hipersensibilitatii. Suferi din cauza celorlalti? Ai senzatia continua ca toata lumea are ceva cu tine? Partenerul tau nu te valorizeaza asa cum ti-ai dori? Colegii ies mereu fara tine la masa? Crezi ca seful tau iti reproseaza numai tie ca intarzii, desi altora li se intampla mai des? Cum iti explici? Sa fie oare ceva in neregula cu tine? Nu stii de ce, dar un lucru este clar: ceilalti te nedreptatesc! Persoanele care sufera de "mania persecutiei" au trairi interioare foarte puternice. Fara sa intelegi ce gandesc cei din jur despre tine, alegi inconstient sa suferi pe baza presupunerilor pe care le faci. De ce? Pentru ca exista un complex de inferioritate neconstientizat, care astfel se alimenteaza cu confirmarile cele mai la indemana. Dar scenariile tale fanteziste deformeaza realitatea, asa ca ceilalti te vor percepe ca fiind "din alt film" si nu-si vor bate capul cu tine.
SFAT. Analizeaza-ti comportamentul in diverse situatii, inainte de a face presupuneri cu privire la intentiile altora. Daca te astepti mereu sa fii devalorizata si atacata de cei din jur, cu siguranta ca acest lucru se vede. Uneori ataci tu prima, din dorinta de a te apara, ceea ce te face sa pari agresiva. Chiar daca nu faci nimic, tensiunea ta interioara te face sa pari nervoasa, ca o "bomba cu ceas". Din acest motiv, ceilalti prefera sa pastreze distanta. Dar tu te simti ignorata, evitata si lipsita de importanta. Lipsa ta reala de disponibilitate pentru a intra in relatii are legatura cu asteptarile negative pe care le ai. Daca vrei sa iesi din acest cerc vicios, tu trebuie sa faci primul pas. In loc sa te izolezi si sa te victimizezi, incearca sa te apropii de cei care te atrag si sa initiezi o conversatie neutra si prietenoasa. Implica-te in cat mai multe activitati care-ti fac placere si nu uita sa le zambesti celor care-ti sunt simpatici! Vei constata cu surprindere ca atragi cu puterea unui magnet...
MAI SENSIBILE DECAT BARBATII, LA PROPRIU
TACTIL. Un studiu comparativ a dezvaluit faptul ca pielea femeilor este de zece ori mai sensibila la atingeri si mangaieri decat cea a barbatilor. Epiderma fetei si a buzelor este cu mult mai sensibila.
OLFACTIV. Mirosul femeilor este mult mai dezvoltat. Sensibilitatea olfactiva se datoreaza estrogenilor, hormonii feminini specifici. Femeile gravide au mirosul si mai sensibil.
GUSTATIV. Papilele gustative ale femeilor sunt inzestrate cu mai multi receptori pentru detectarea nuantelor celor patru gusturi (dulce, amar, acru, sarat). Gustul femeilor este mai orientat spre dulce, iar al barbatilor mai mult spre amar si sarat. De aici si preferinta pentru dulciuri.
VIZUAL. Femeile disting mai multe culori. Nu are rost sa te mai certi cu barbatii pentru culori. Se pare ca cei doi cromozomi X ai femeii justifica varietatea de conuri pentru perceperea vizuala a nuantelor cromatice. Totodata, femeile au o perceptie vizuala periferica mai ampla decat cea a barbatilor, care au o perceptie mai mult in adancime, de tip "tunel".
AUDITIV. Femeile au si un auz mai fi n decat barbatii, fiind capabile sa dis tinga mai usor sunetele. Reactia auditiva mai putin sensibila este o caracteristica masculina.
HIPERSENSIBILITATEA IN RELATIILE DE CUPLU
Problematica personala se reflecta in tendinta predominanta de manifestare a sensibilitatii in relatia de cuplu. Sensibilitatea atribuita propriei noastre persoane creeaza o predispozitie pentru relatii de dependenta, iar cea pusa in slujba celorlalti atrage relatii "caritabile", de tipul celor bazate pe mila, compasiune si ajutor.
12000 DE ORE DIN VIATA PLANGE, IN MEDIE, O FEMEIE, SUSTIN CERCETATORII
FEMEIA -"FLORICICA"
Te simti fragila si lipsita de aparare, ai nevoie de protectia partenerului tau, ca de aer. El este sursa ta vitala de confort si de afectiune, te face sa te simti valoroasa si da vietii tale un sens. Fara el ai fi pierduta, vulnerabila si neputincioasa? Teama de abandon capata, de regula, forma unui gand obsesiv: "Nu stiu ce m-as face fara el". De fapt, ti-e teama de necunoscut, pentru ca ti-ai pierdut increderea in tine. Te-ai obisnuit ca el sa-ti satisfaca toate dorintele, sa-ti vina mereu in intampinare. Dar tu cu ce-l rasplatesti?
SFAT. Daca esti dependenta de cineva, e firesc sa presupui ca nu te-ai putea descurca singura. Aminteste-ti cum erai in copilarie, cand depindeai de grija parintilor. Ai crescut si te-ai desprins intai de sanul matern, apoi ai invatat treptat sa-ti porti singura de grija. In cele din urma, ai reusit sa te descurci fara prea mult sprijin. Ti-ai dobandit deja autonomia de adult, ai devenit independen ta, capabila sa razbesti prin forte proprii. Implica-te in activitati care sa te ajute sa-ti recastigi increderea in puterile tale. Cauta sa-ti imbunatatesti imaginea de sine si vei vedea ca ai multe de oferit, nu doar de primit. Iesi din "scutece" si afirma-te prin feminitate, pentru ca este valoarea suprema pe care o detii!
FEMEIA "EROINA"
Esti puternica si, cu siguranta, indispensabila. Partenerul tau este fragil si are nevoie de afectiunea si de incurajarile tale. Esti dedicata lui, trup si suflet. Desigur, vezi si tu ca nu e perfect, dar are scuze intemeiate. Stii tu ca in sinea lui te apreciaza foarte mult pentru generozitatea de care dai dovada. Speri ca intr-o buna zi, eforturile tale vor da roade si se va schimba, va fi asa cum iti doresti. Atunci vei fi si tu fericita...
SFAT. Exista clar in acest caz o mare slabiciune pentru neputinta celorlalti. Atunci cand oferi ajutorul, te simti puternica, pentru ca tu poti mai mult. Dar este obositor... si ineficient. Puterea ta aparent nemarginita de a oferi ajutor iti consuma timpul si energia. Fa-ti timp pentru tine si concentreaza-ti atentia si asupra nevoilor tale, pe care le neglijezi in mod constant. Tu esti cea mai importanta, pune-te pe primul loc! Nu mai oferi ceea ce nu ti se cere, mai ales daca nu primesti nimic in schimb. Ajutorul tau este valoros numai daca este oferit la cerere. Altfel, e posibil sa incerci sa-ti oferi tie bucurie ajutand neconditionat. Oare, de fapt, nu cauti decat sa obtii laude si confirmari? Asigura-te ca si el este capabil sa te sustina la nevoie, pentru ca intr-o relatie este nevoie de doi!
20 DE SECUNDE, ATAT LE IA FEMEILOR SA SE "ADAPTEZE" DURERII, CHIAR DACA O RESIMT MAI ACUT DECAT BARBATII
FEMEILE, MAI EMOTIVE
Potrivit unui studiu recent, se pare ca femeile plang destul de des si de mult. Statisticile arata ca o femeie plange de 30 pana la 60 de ori pe an, cel putin cate 6 minute. Se pare ca o femeie plange, in medie, 16 luni din viata, adica aproximativ 12 000 de ore. Concluzia apartine unui studiu publicat de ziarul britanic Daily Telegraph. Evident, motivele si durata reprizelor de lacrimi variaza in functie de context. Diferentele intre sexe apar in adolescenta, cand femeile incep sa planga de cinci ori mai des si in reprize de cel putin doua ori mai lungi decat barbatii. Factorii biologici contribuie la predispozitia femeilor pentru excesele de lacrimi. Prolactina este un hormon care se gaseste in sange si in glandele lacrimare. Excesul de prolactina cauzat de stres este daunator sanatatii, asa ca eliminarea surplusului prin plans are un rol benefic. Asa se explica de ce ne simtim mai bine dupa ce plangem. Dar plansetele feminine au si un caracter mai dramatic, care impresioneaza mai repede. Dramatismul vine din faptul ca 65% dintre femei plang cu suspine, spre deosebire de numai 6% dintre barbati. Cercetatorul Rita Carter explica de ce femeile sunt mai emotive decat barbatii: "Creierul uman este divizat in doua emisfere, conectate printr-o banda groasa de tesut nervos care transporta informatii intre ele. Aceasta banda este mai mare la femei decat la barbati, ceea ce inseamna ca partea dreapta a creierului, cea emotionala, e mai bine conectata la partea stanga, cea analitica". Femeile isi folosesc mai frecvent ambele parti ale creierului si exista o componenta emotionala prezenta in toate activitatile complexe. Pe scurt, femeile pun mai mult suflet in tot ceea ce fac.
ALESSANDRA MUSTAREATA, psiholog
HIPEREMOTIVITATEA DEFORMEAZA REALITATEA
Psihologii considera ca emotivitatea este adecvata sau exagerata, in raport cu atitudinea oamenilor fata de realitate. Cea adecvata accepta realitatea asa cum este si adapteaza nevoile la posibilitati, pe cand cea exagerata neaga realitatea. Uneori, emotivitatea se ghideaza dupa principiul placerii si se agata de iluzia satisfactiei. Alteori, incearca sa controleze realitatea si sa o manipuleze. Intr-o situatie reala de viata pot aparea diferite tipuri de emotivitate sau anumite combinatii intre ele. Intrebuintarea diferitelor tipuri de emotivitate intr-o situatie va duce, corespunzator, la diferite rezultate. Intensitatea nejustificata a emotiilor in anumite situatii are legatura cu asteptarile nerealiste si iluzia ca lucrurile pot fi asa cum vrei tu mereu.
Psihologii considera ca emotivitatea este adecvata sau exagerata, in raport cu atitudinea oamenilor fata de realitate. Cea adecvata accepta realitatea asa cum este si adapteaza nevoile la posibilitati, pe cand cea exagerata neaga realitatea. Uneori, emotivitatea se ghideaza dupa principiul placerii si se agata de iluzia satisfactiei. Alteori, incearca sa controleze realitatea si sa o manipuleze. Intr-o situatie reala de viata pot aparea diferite tipuri de emotivitate sau anumite combinatii intre ele. Intrebuintarea diferitelor tipuri de emotivitate intr-o situatie va duce, corespunzator, la diferite rezultate. Intensitatea nejustificata a emotiilor in anumite situatii are legatura cu asteptarile nerealiste si iluzia ca lucrurile pot fi asa cum vrei tu mereu.
Alte articole
Top articole
- Cele mai fierbinti discutii
- Dieta perfecta
- Maraton kangoo jumps in Bucuresti
- horoscoooop
- Kangoo jumps Sector 2
- Valentine's kangoo party
-
Plafar on Facebook






