shutterstock_134669012

PREGATIREA PIELII PENTRU EXPUNEREA LA SOARE

Gabriela Simion

Consilier vânzări Plafar Feeria

Atitudinea față de expunerea la soare s-a modificat radical în epoca modernă. Idealul de frumusețe l-a constituit, până la începutul secolului al XX-lea, pielea albă că laptele a celor de viță nobilă. Prin anii 30, o nouă modă a pătruns în rândul celor din clasele sociale foarte preocupate până atunci să-și ascundă tenul palid sub umbrele: aspectul proaspăt, tonic, tineresc căpătat în urma statului la plajă. Astfel, în timp ce costumele de baie s-au tot micșorat, apetitul pentru bronzat a crescut.

Metode de protecție împotriva radiațiilor solare

  • Expunere progresivă care permite pielii să se obişnuiască la soare, dându-i timp să pornească mecanismele de autoprotecţie.
  • Protecţia solară trebuie să ţină cont în primul rând de fototipul pielii, apoi de durata expunerii şi de condiţiile expunerii.
  • Evitarea expunerii în orele de vârf (12.00 – 16.00) şi pregătirea respectiv protejarea pielii cu produse naturale: uleiuri şi unturi vegetale.
  • Pregătirea organismului din interior, cu hidratare abundentă, consumarea alimentelor bogate în antioxidanţi şi vitamine.
  • Stimularea producţiei de melanină. Melanina este pigmentul care oferă culoare pielii şi are un puternic efect de protecţie împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete. Cu cât pielea conţine mai multă melanină, cu atât scade riscul arsurilor solare şi al iritaţiilor în urma expunerii pielii la soare. Stimularea producţiei de melanină şi consolidarea unei bariere de protecţie împotriva razelor UV se poate face prin administrarea unor suplimente cu substanţe nutritive precum betacaroten, vitamina A, C şi E. Datorită antioxidanţilor pe care îi conţin, acestea împiedică îmbătrânirea prematură şi protejează pielea de radicalii liberi care agresează pielea în timpul expunerii solare.

Pregătirea pielii pentru expunerea la soare

Scrubul sau exfolierea. Exfolierea sau îndepărtarea celulelor moarte şi a impurităţilor de pe piele este esenţială cu câteva săptămâni înainte de expunerea la soare. Curăţarea cu produse cosmetice de exfoliere sau scruburi ajută pielea să devină mai receptivă la razele soarelui şi bronzul să fie mai uniform. Însă aceste proceduri – peeling, scrub, exfoliere – nu se fac niciodată înainte cu o zi sau două de a merge la plajă, întrucât există risc de iritaţii şi infecţii.

Epilarea. Este recomandat ca epilarea să nu se facă niciodată în ziua expunerii la soare. În momentul epilării cu ceară, pielea este puternic agresată, devine mai sensibilă şi este predispusă la tot soiul de infecţii sau iritaţii cauzate de loţiuni şi creme, de nisip şi chiar de soare. Epilarea se face cu cel puţin 2-3 zile înainte de expunerea la soare, mai ales dacă îndepărtarea părului se face cu ceară sau prin metode care smulg firele de păr şi lasă porii vulnerabili la iritaţii şi infecţii. Imediat după epilare, este indicat să se aplice soluţii speciale pe bază de plante – muşeţel, aloe, eucalipt – pentru calmarea pielii şi prevenirea infecţiilor.

Hidratarea pielii. Vă recomand ca lichidul principal de hiratare să fie apa minerală (nu mai mult de jumătate de litru pe zi, iar restul de la fântână sau de la izvor), peste 60% din aportul de lichide adus organismului, iar restul de 40% – ceaiuri, supe, sucuri naturale, fructe şi legume crude. Dacă nu reuşiți să aduceți nivelul de fluide din organism la un nivel normal şi dacă nu vă reglați balanţa electroliţilor, deshidratarea se instalează repede. De aceea, trebuie să luați câteva înghiţituri de apă la fiecare 10 minute atunci când sunteți afară vara.

Alimente hidratante

Castravetele. Este una dintre cele mai hidratante legume şi conţine vitamina C. Poţi să-i consumi sub forma supelor reci sau a smoothie-urilor.

Seminţe de chia. Acestea sunt hidrofile, adică absorb multă apă atunci când sunt adăugate în smoothie-uri, lapte sau iaurt. Atunci când le consumi, primeşti şi tot acest lichid absorbit.

Iaurt. Normal sau grecesc, conţine proteine, electroliţi, calciu şi 85% lichide. Mănâncă-l cu fructe de pădure proaspete sau pune-l la congelator şi îngheaţă-l.

Pepene roşu. Este plin de apă, iar o felie sau două te vor hidrata cum trebuie. În plus, conţine mult calciu.

Ice tea de rooibos. Pe lângă faptul că nu conţine cafeină, nu va elimina apa din organismul tău aşa cum o fac alte ceaiuri.

Înainte de plajă

Pregătirea pielii pentru expunerea la soare continuă şi în momentul sosirii pe plajă. Există o serie de reguli care trebuie respectate cu stricteţe.

Printre cele mai importante metode de prevenire a arsurilor solare şi a efectelor dezastruoase pe care le poate avea asupra sănătăţii pielii se numără:

– aplicarea unui strat generos de cremă sau loţiune cu factor de protecţie solară adecvat, cu 30 de minute înainte de a ajunge pe plajă şi la fiecare două ore în timpul expunerii la soare;

– purtarea unei pălării sau şepci de protecţie pe cap, pentru prevenirea insolaţiei;

– hidratarea intensă pe plajă, prin sporirea consumului de apă sau al alimentelor puternic hidratante (fructe şi legume);

– purtarea unor ochelari de soare cu protecţie UV, pentru protejarea sănătăţii ochilor;

– evitarea expunerii la soare în zilele caniculare, cu temperaturi foarte mari, între orele 10.00 – 17.00, când soarele este foarte puternic, iar razele UV sunt extrem de periculoase;

– aplicarea insistentă de loţiune cu protecţie solară pe aluniţe şi monitorizarea atentă a oricărei modificări legate de culoare, textură sau volum a acestora; verificarea periodică a stării aluniţelor la medicul dermatolog.

După plajă

Ritualul de îngrijire a pielii la plajă continuă şi după expunerea la soare, când este important să luaţi alte măsuri pentru prelungirea efectului de bronz şi redarea supleţii şi strălucirii pielii afectate de razele fierbinţi ale soarelui. Liniştirea şi răcorirea pielii se poate face cu ingrediente precum: apa de mentă, apa de muşeţel, uleiul de gălbenele, uleiul esenţial de lavandă, uleiul esenţial de muşeţel, gelul de aloe vera.

Repararea pielii dacă prezintă deteriorări: vitamina E, vitamina C, ulei de morcovi, ulei de cătină, ulei de centella, ulei de rodie, ulei de tamanu, alantoină.

Hidratarea şi hrănirea pielii: unt de cacao, unt de shea, lăptişor de matcă, ulei de argan.

Pentru reacţii neplăcute, cum ar fi apariţia petelor pigmentare, se poate apela la ingrediente active specifice: ulei de crin alb, vitamina C, extract de castravete, acizi de fructe AHA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *