1560_Potenta

Sos erectie

Orice s-ar spune, performantele sexuale ale unui barbat au o importanta capitala in construirea stimei de sine. Tocmai de aceea, oamenii de stiinta care au studiat fenomenul impotenta i-au dat un alt nume, mai suportabil pentru tagma masculina: disfunctie erectila. Chiar si asa, orice barbat e cuprins de frisoane (chiar daca nu arata) la auzul acestor cuvinte. Orice, numai sa nu-i fie pusa la indoiala barbatia! Avand in vedere un subiect atat de sensibil, va trebui sa fii extrem de atenta daca in cuplul vostru va confruntati cu asa ceva. Si probabilitatea sa existe este foarte mare, macar din cand in cand, date fiind conditiile de poluare, stres si alimentatie gresita din societatea actuala. Acestea sunt numai cateva dintre cauzele curente pentru care un barbat poate sa-si piarda erectia cand va e lumea mai draga amandurora.
CU STINDARDUL… JOS. DIN CE MOTIVE?
Dificultatea de a intra in erectie poate aparea atat inaintea actului sexual propriu-zis, cat si la un anumit timp dupa ce a inceput, dar inainte ca partenerii sa fie de acord ca s-a terminat. Exista multe cauze medicale care determina aparitia acestei probleme. Cresterea colesterolului
rau, hipertensiunea arteriala, diabetul – sunt boli care pot duce la impotenta. Insuficienta cardiaca sau cea renala, diferite interventii chirurgicale pot afecta temporar functia sexuala. Unele medicamente, fumatul si bautura excesiva, de asemenea. Acest gen de probleme necesita interventia unui medic si pot fi tratate mai mult sau mai putin medicamentos. Dar cea mai dificila este, de departe, disfunctia erectila cauzata de motive psihologice. Pentru ca, in acest caz, barbatul va trebui sa descopere cauza care ii afecteaza erectia, lucru care poate sa nu fie deloc simplu. Barbatii nu sunt la fel de dispusi precum femeile sa-si marturiseasca problemele psihologice. Nu pentru ca nu vor, ci pentru ca, prin natura lor, sunt invatati sa gandeasca in termeni de actiune, nu de autoreflectie. Nu inseamna ca nu vor reusi pana la urma. La drept vorbind, exista si multi psihologi care sunt barbati. Daca ei au inteles, de ce n-ar intelege si barbatul tau? Mai este un motiv induiosator pentru care un barbat poate sa-si piarda erectia de la inceput, si anume frumusetea exagerata a iubitei, care il poate intimida. Pe cat de flatant poate fi acest motiv pentru o femeie, pe atat este de suparator, nu-i asa?
CE FACI CAND TE AFLI IN SITUATIE?
In cartea Barbatul de azi explicat femeilor, psihologul francez Gerard Leleu vorbeste fara ocolisuri despre pana de erectie. Ce simte un barbat in acele momente si de ce are nevoie din partea iubitei lui pentru a-si reveni? In niciun caz de reprosuri, dar nici de o intelegere exagerata. Daca s-ar putea, el ar vrea sa dispara in acel moment, impreuna cu intreaga situatie. Asa ca cea mai buna metoda este sa va relaxati. Nu intra intr-o stare de asteptare incordata a revenirii membrului viril. Nu te repezi sa-l stimulezi oral chiar atunci, vei constata dezamagita ca mai rau faci. E si firesc, pentru el se simte ca si cum i s-ar arata cu degetul ca are o problema – situatie pe care nici nu poate s-o conceapa.
Cuibareste-i-te in brate o vreme, povesteste-i ceva simpatic, care ti s-a intamplat in acea zi – dar nu exagerat de simpatic. Roaga-l sa se intinda pe burta si fa-i un masaj profund de relaxare. Incepe cu zona omoplatilor si continua pe tot spatele, incheind cu fesele. Concentreaza-te asupra masajului, fara a urmari nicio finalitate. Vei vedea ca, si daca nu mai faceti dragoste, te vei simti ca si cum ati facut, datorita circulatiei deblocate a energiei prin meridiane. Exis ta o mare probabilitate ca el sa-si revina dupa masaj, dar cheia este ca tu sa nu insisti. De asemenea, atitudinea de respect pe care i-o arati ajuta enorm. La urma urmei, are tot dreptul sa aiba o pana de erectie, din motivele aratate mai sus. Din fericire, femeile sunt naturi intelegatoare, asa ca tie iti va fi usor, iar el iti va ramane recunoscator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *