Sunetul muzicii

Terapia prin muzică se bazează pe rezonanța între componenta vibratorie specială a muzicii și mintea ascultătorului, inducând stări profunde de liniște, bucurie sau extaz. Această tehnică ne conectează cu energiile pozitive ale universului, ce produc o vindecare semnificativă la nivel fizic și spiritual. Puterea muzicii vine din frecvențele ei speciale, care se adresează direct spiritului. Pe tot cuprinsul globului există cabinete, clinici, institute de cercetări ce folosesc cu succes muzica în terapia diverselor afecțiuni, precum depresia, anxietatea, migrenele, astenia fizică și psihică, hipertensiunea arterială, bolile cardiace, maladia Parkinson. Cercetările au demonstrat că toate gândurile și agitația lăuntrică se calmează, pulsul se normalizează, tensiunea scade, obținându-se o stare profundă de calm.

 

 

Deşi există un volum vast de cercetări asupra meloterapiei, ea este destul de puţin folosită, cel puţin în societatea occidentală. Cultura în care trăim – caracterizată prin viteză şi eficienţă – ne-a obişnuit să pretindem rezultate rapide, obţinute cu minimum de efort. Aşa că preferăm să luăm medicamente, uşor de procurat şi administrat, în locul participării la un proces interpersonal care presupune implicare îndelungată şi deschidere din partea noastră.

Totuşi, terapia muzicală a fost folosită vreme îndelungată, în culturi dintre cele mai diverse, mai ales în vremuri în care oamenii înţelegeau importanţa timpului în procesul de vindecare. Iată câteva exemple care, chiar dacă nu sunt toate documentabile istoric, arată, în orice caz, că oamenii credeau în puterea vindecătoare a muzicii, de vreme ce îşi consemnau ideile în acestă privinţă:

  • Istorisirea biblică despre regele Saul şi David cuprinde şi o relatare depre puterea vindecătoare pe care muzica o avea asupra regelui Saul: „Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el.“ (Regi I; 16; 23)
  • Muzica indiană clasică, aparţinând genului numit raga, este considerată, în tradiţia vedică, drept un mijloc de tămăduire, prin faptul că undele sonore ar influenţa funcţionarea sistemului nervos uman.
  • Învăţatul islamic al-Farabi (872-950) s-a aplecat şi el asupra acestui domeniu de studiu; el însuşi muzician, dar şi om de ştiinţă şi filosof, a comentat, într-una dintre scrierile sale, efectele terapeutice ale muzicii asupra sufletului.
  • Robert Burton (1577-1640), un savant englez cu preocupări în domeniul psihologiei, autor al tratatului „Anatomia melancoliei“, menţionează muzica şi dansul drept metode de a trata diverse afecţiuni psihice, în special ceea ce el numea melancolie, o stare care corespundea, probabil, celei diagnosticate azi drept depresie.
  • În 1737, regina Spaniei, Elisabetta Farnese, încredinţată, ca şi medicul ei, Giuseppe Cervi, că muzica poate vindeca anumite afecţiuni ale sufletului, l-a chemat la curte pe cel mai vestit cântăreţ al acelor vremuri, Farinelli. Conform unei practici care a atins apogeul în Italia, în secolul al XVIII-lea, unii băieţi cu voci foarte frumoase erau castraţi în copilărie, pentru a împiedica schimbarea vocii la pubertate, sub influenţa hormonilor masculini.

Aceşti cântăreţi aveau voci înalte, cu un timbru asemănător celui feminin, iar dintre ei se recrutau cei mai vestiţi interpreţi ai operelor baroce. Italianul Farinelli, pe numele său adevărat Carlo Maria Broschi, a fost cel mai faimos dintre aceşti castrati. Misiunea lui la curtea Spaniei a fost aceea de a cânta pentru regele Filip al V-lea, care suferea de o depresie gravă. Renunţând pentru totdeauna la reprezentaţiile în public, a devenit muzicianul curţii regale a Spaniei. Legenda spune că el ar fi cântat, timp de 10 ani, până la moartea lui Filip al V-lea, seară de seară, aceleaşi patru (sau şase, după alte surse) bucăţi muzicale, cântecele preferate ale regelui.

 

Terapie pentru trup și suflet
Deşi cel mai adesea terapia prin muzică este utilizată în afecţiunile de ordin psihic, există o legătură indisolubilă între psihic şi trup, iar efectele unei terapii muzicale bine conduse s-ar putea amplifica dincolo de combaterea depresiei şi a stărilor de melancolie. De altfel, cercetări recente au evidenţiat importanţa meloterapiei în tratamentul unor afecţiuni organice grave, precum accidentele vasculare cerebrale (AVC). Pe de o parte, utilizarea muzicii sprijină tratamentul medicamentos, crescându-i eficienţa. Cercetătorii atribuie aceste efecte faptului că muzica stimulează emoţiile pozitive şi întăreşte motivaţia pacienţilor de a participa la exerciţiile de recuperare pentru recăpătarea mobilităţii. În plus, muzica reduce intensitatea stărilor de oboseală, anxietate şi proastă dispoziţie, iar în cazul în care se practică sub forma unor sesiuni terapeutice în grup, stimulează interacţiunile sociale, cu consecinţe benefice asupra moralului pacienţilor.

Pe de altă parte, implicarea directă în procesul de producere a muzicii are beneficii surprinzător de puternice. A cânta este, în sine, o metodă de recuperare extrem de utilă în cazul unui AVC. Specialiştii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard au dezvoltat această metodă neconvenţională de tratament, bazată pe capacitatea creierului de a se reconfigura după un eveniment major care i-a afectat funcţionarea. Se pare că utilizarea muzicii ca tratament, cel puţin complementar, în cazul bolii cerebrovasculare, este un domeniu care va câştiga teren în următorii ani.

În alte afecţiuni, rezultatele nu sunt încă la fel de concludente, dar lasă loc unor viitoare cercetări care să ofere o înţelegere mai profundă a rolului muzicii în terapie. De exemplu, există studii care sugerează că muzica poate fi benefică pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare: anumite melodii au ca efect scăderea tensiunii arteriale, a frecvenţei bătăilor inimii şi reducerea stării de anxietate.

Un studiu realizat în 1998 şi un altul datând din 2001 au explorat influenţa muzicii asupra epilepsiei. Autorii unuia dintre aceste studii susţin că ascultarea Sonatei pentru două piane în re major de Mozart reduce activitatea epileptiformă în anumite regiuni ale creierului (chiar şi în cazul unor pacienţi aflaţi în comă). Au fost testate multe piese muzicale şi, în afară de menţionata sonată, o singură altă bucată a avut efecte asemănătoare: o piesă numită Acroyali, a compozitorului grec Yanni, piesă căreia experţii îi găsesc asemănări cu Sonata lui Mozart în ceea ce priveşte unele caracteristici ale tempoului şi ale liniei melodice şi armonice, deşi, pentru profani, cele două compoziţii nu par să aibă prea multe în comun.

 

Muzica și îngrijirea paliativă

O arie specială a utilizării muzicii este reprezentată de îngrijirile paliative – cele menite nu să vindece, ci doar să aline suferinţa asociată cu boala. Specialista americană Donalyn Gross, un expert recunoscut în domeniul îngrijirilor paliative asociate cu sfârşitul vieţii şi, totodată, muzician, a realizat, în urmă cu câţiva ani, un album intitulat Music For the Dying – ale cărui „cântece“ non-melodice, compuse din sunete de harpă, liniştitoare şi eterice, îmblânzesc parcă apropierea morţii. Dar, până la tristeţea ultimelor zile, muzica poate face foarte mult pentru cei care încă mai au destul de trăit, dar suferă de pe urma unei deteriorări a capacităţilor lor vitale.

 

Cinci intervenții comune asociate cu terapia prin muzică

  1. Compoziţia

Scrierea de piese le poate oferi indivizilor care suferă de o boală mintală oportunitatea de a-şi exprima stările de spirit, gândurile şi emoţiile. Meloterapeuţii asistă pacienţii în procesul de compoziţie, combinând ritmul şi melodia cu metode simple, structurate, de a scrie versuri pentru piese. Versurile pot fi generate şi prin completarea unor spaţii goale în cântece deja existente.

  1. Analiza versurilor

Analiza versurilor pieselor îi poate ajuta pe oameni să-şi identifice emoţiile. Un meloterapeut le cere să indice cuvinte sau expresii dintr-un cântec, care sunt relevante pentru starea lor psihică. Asta poate duce la o discuţie care scoate la iveală problemele pe care le experimentează individul. O altă tehnică folosită pentru analiza versurilor urmăreşte conexiunile dintre versurile unui cântec şi viaţa individului, permiţându-i pacientului să-şi exploreze emoţiile în profunzime.

  1. Improvizaţia

Este o tehnică a exprimării de sine în care individul şi meloterapeutul relaţionează creând muzică pe loc. Pacientul poate folosi orice mediu muzical sau nonmuzical şi toate abilităţile de care dispune. Voce, trup, sunet, percuţie, imagini, poveşti – se combină într-o tehnică ce include evaluarea şi analiza menită să înţeleagă cu adevărat emoţiile ce sunt arătate şi să definească o cale de acţiune pentru realizarea de modificări comportamentale.

  1. Audiţia

Individul asimilează şi reacţionează la muzica live sau înregistrată. Experienţa ascultării se poate concentra pe aspectele spirituale, fizice, emoţionale sau intelectuale ale muzicii, iar individul poate să răspundă prin activităţi ca relaxarea sau meditaţia, mişcarea liberă sau structurată, spunerea de poveşti sau desenatul.

  1. Cântatul la instrumente muzicale

Pentru cei care întâmpină probleme în încercarea de a comunica, poate fi o modalitate perfectă pentru a-şi exprima emoţiile sau gândurile. Ajută, de asemenea, la dezvoltarea abilităţilor motorii, solicitând şi o bună coordonare între mâini şi ochi. Interpretarea de muzică la un instrument poate fi o cale veselă de a ajunge la o comunicare cu propriul sine şi cu ceilalţi, iar a învăţa să cânţi la un instrument este un exerciţiu bun pentru forţa creierului, memorie, aptitudini sociale, încredere în sine şi creativitate.

Alexandra Nistoroiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *